Începuturile învățământului tehnic în domeniul transporturilor
Istoria învăţământului superior tehnic în Bucureşti are drept început anul 1818, când Gheorghe Lazăr a reuşit să obţină învoirea de a deschide cursurile de inginerie cu predare în limba romană la Şcoala de la Sfântul Sava. Gh. Lazăr lansează un vibrant apel către tineretul român, chemându-l să urmeze şcoala “chiar în limba maicii sale” şi începe cursurile în august 1818, în chiliile mănăstirii. La această şcoală au învăţat Ion Heliade Rădulescu, Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, precum şi numeroşi tineri din toate straturile sociale şi chiar tineri veniţi din Moldova.
Învăţământul superior în domeniul transporturilor a apărut încă de la 1851, când domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei l-a adus în ţară pe Louis Chrétien Léon Lalanne, absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri şi Șosele de la Paris. El a înfiinţat o şcoală de conductori de lucrări publice, iar elevii acestei şcoli primeau o leafă de 150 – 400 de lei lunar în timpul studiilor şi care se reducea de la o lună la alta, dacă nu învăţau bine.
La 30 octombrie 1867 domnitorul Carol înfiinţează Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine, cu o durată de 5 ani, dintre care un an preparator, trei ani de cursuri comune şi ultimul an de cursuri de specialitate, cu două secţii : Secţia de Poduri şi Şosele şi Secţia de Mine. În anul IV studiile cuprindeau pentru secţia de Poduri şi Şosele: cursuri de poduri, şosele, căi ferate, arhitectură industrială, apoi proiecte şi desen, iar pentru Secţia de Mine: cursuri de chimie aplicată, metalurgie, exploatarea minelor, dreptul administrativ, economia politică, apoi proiecte şi desen.
În anul 1881, este inaugurată prima cale ferată, proiectată și executată în întregime de ingineri români – linia Buzău-Mărășești. Tot în acest an, Gheorghe I. Duca este numit ca director al acestei şcoli.
Gheorghe Duca este cel care în 1884 reuşeşte să construiască un nou local, neapărat lângă gară, deoarece cei mai mulţi profesori erau funcţionari la căile ferate (de altfel, în 1888, Gheorghe Duca este numit director general al Căilor Ferate). În 1886, cladirea ”Polizu” a fost inaugurată de regele Carol I.
Proiect pentru ”Școala Națională de Poduri și Șosele” cu o capacitate de 100 studenți, 1884
Învingând felurite greutăţi de ordin material sau cauzate de lipsa personalului didactic, şcoala a funcţionat fără întrerupere, dezvoltându-se şi perfecţionându-se în mod continuu până în zilele noastre, sub diferite denumiri: Şcoala Naţională de Poduri şi Șosele din 1881, Şcoala Politehnica din Bucureşti din 1920, Institutul Politehnic din București începând cu 1948 și Universitatea Politehnica din București din 1992.
În prezent, Facultatea de Transporturi din Universitatea Politehnica din București organizează şi gestionează activităţile de educaţie, cercetare universitară şi inovare tehnologică prin intermediul a patru departamente de specialitate:
1.Autovehicule rutiere – domeniul studiilor universitare de licenţă „Ingineria autovehiculelor rutiere”,
2.Material rulant de cale ferată – domeniul studiilor universitare de licenţă „Inginerie mecanică”
3.Transporturi, trafic şi logistică – domeniul studiilor universitare de licenţă „Ingineria transporturilor”
4.Telecomenzi şi electronică în transporturi – domeniul studiilor universitare de licenţă „Inginerie electronică şi telecomunicaţii”
Originile specializării ”Ingineria transporturilor și a traficului”
În anul 1948 a fost înființat Institutul de Căi Ferate, gestionând activitatea mai multor specializări (pe atunci facultăţi), printre care „Circulaţie şi exploatare” şi „Economie şi planificare”, de la care putem revendica rădăcinile specializării „Ingineria transporturilor şi a traficului”. În perioadele următoare, se parcurge un proces de structurare treptată până la momentul 1959, când în urma fuziunii prin absorbţie cu Institutul Politehnic Bucureşti, se constituie Facultatea de Transporturi cu trei secţii printre care şi cea de „Organizarea transportului feroviar”, care, în 1962, devine „Tehnica transportului feroviar”.
Între 1975-1990, secţiile „Tehnica transportului feroviar” şi secţia „Centralizări şi telecomenzi feroviare” – transferată în 1972 de la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii la Facultatea Transporturi – se contopesc, formând secţia „Tehnologia transporturilor şi telecomenzi feroviare”.
Anul 1990 aduce schimbări în structura facultăţii. Secţiile „Tehnica transporturilor” şi „Telecomenzi în transporturi” devin distincte. Corespunzător, şi catedrele primesc, pentru început, denumiri comune cu cele ale secţiilor pe care le profilau. În anul 2007, Catedra Tehnica transporturilor devine Catedra Transporturi, trafic şi logistică, oraganizată ca departament din anul 2011.
Departamentul Transporturi, trafic şi logistică gestionează următoarele programe de studii:
• Licenţă ”Ingineria transporturilor şi a traficului” – din 2006
• Master ”Transport şi trafic urban” – din 2000, director de program prof. dr.ing. Serban RAICU
• Master ”Logistica transporturilor” – din 2002 (program organizat inițial ca studii aprofundate din 1994 până în 2002), director de program prof. dr.ing. Serban RAICU
• Master ”Management în transporturi” – din 2009, director de program prof. dr.ing. Mihaela POPA
• Pregătire prin doctorat pentru domeniul Ingineria transporturilor.